Marie Armande Jeanne Gacon-Dufour (Paris, 1753 – id., 1835) şi-a fructificat calităţile
intelectuale şi creatoare, cu care natura o înzestrase, într-o operă utilă societăţii
timpului în care a trăit. “Produs” al epocii luminilor, adeptă a ideilor lui Jean Jacques Rousseau ea s-a afirmat ca o prolifică emulă a autorilor de sex opus
(devenind, nu o dată, ţinta ironiilor lor), de pe poziţiile unei apărătoare a
drepturilor femeii şi, pe cale de consecinţă, ale unei precursoare a
feminismului consecvent-militant de la cumpăna veacurilor 19 şi 20. Citiți articolul (prima poziție în pagina "Ouvertures francophones")
Theodor Rogin
Bibliologie. Bibliografie. Literatură. Francofonie. Muzică clasică. Arte plastice.
Domenico Mastroianni – Un ilustrator atipic...
Textul de faţă pleacă de la o amintire din
copilărie: parcurgeam cu nesăţioasă curiozitate o serie de vederi în sepia,
colorate „pe deasupra”, înfăţişând o succesiune - desigur, aleatorie - de scene
fantastic-groteşti, al căror „sens”, misterios şi alunecos, nu izbuteam să-l descifrez. Detaliind, e vorba de 45 de cărţi
poştale (8x13 cm), editate în Italia, înainte sau imediat după Primul Război
Mondial. (Aparținând lui Domenico Mastroianni, n.r.) Citiți articolul (poziţia 4 în pagina "Arte vizuale") sau aici (pe site-ul revistei „Tezaur”, a Bibliotecii Academiei Române, Nr. 5/2022 [ambele în formatul revistei])
Două elegii dedicate lui Constantin Crișan
Istorie literar-sentimentală, dar și ceva... traductologie
Elegia întâia. Constantin Crișan – de 25 de ani în necuvinte
Plonjând „à lʼenvers”, în „istoricii” ani ʼ80 – irevocabil sumbri în
amintirea celor care i-au trăit fără menajamente –, memoria mea păstrează (şi)
oazele luminoase ale unor reuniuni sau derivative spirituale prin care încercam
să ne sustragem, preţ de două-trei-patru ore, urâţeniei cotidianului: sălile
(neîncălzite) de teatru, operă şi concert, expoziţiile (atelierele) cu invitaţi-surpriză ale lui... Citiți articolul (poziţia 1 în pagina "Deschideri francofone")
Impresii fără... sfârșit
Festivalul Internațional „George Enescu”. Ediția a XXIV-a (31 aug.-22 sept. 2019)
Ca orice
eveniment de mare calibru cultural, Festivalul Internaţional „George Enescu”
mizează, pentru
obţinerea
succesului de casă şi de imagine, pe hituri şi pe staruri. Pe hituri, pentru
că publicul nu prea dă năvală când i se propun titluri care nu-i sună cât de
cât familiar, iar dacă vine, totuşi, din curiozitate,
are dificultăţi de acomodare şi nu ştie cum să reacţioneze. Sau
reacţionează... plecând. Citiți articolul (poziţia 1 în pagina "Impresii enesciene")
O creație literară meritorie
„Nu voi nota aici nimic despre poetul şi eseistul, pe care i-am închis
pentru totdeauna în mine, de limba maternă şi limba franceză. Această dublă personalitate
creatoare m-a locuit fără contradicţii şi fără daune reciproce. […]. Am
convingerea că şi poezia mea, cea de limbă franceză publicată şi în volume, cea
românească, puţină, numai în reviste, nu este nici nulă nici trezită, şi îşi
poate aştepta o judecată luminată şi dreaptă ... Preview articol (Revista Academica, nr. 6, iunie 2020, la poziţia 2 în pagina "Deschideri francofone")
EMINESCU ÎN CLAR-OBSCUR
Naţionalismul
lui Eminescu – de Paul Georgescu
Mulţi gândi-se-vor, probabil, la Paul Georgescu (1923–1989), critic literar şi romancier (ecranizat!) care a suscitat – şi ca om – judecăţi atât de divergene de-a lungul timpului, încât cei care nu l-au cunoscut nemijlocit cu greu ar mai reuşi să-şi formeze o imagine unitară asupra lui. El a debutat sub flamura stângismului în anii celui de al Doilea Război Mondial şi a devenit, după uzurparea de regim din 1947, unul din vârfurile de lance ale eseisticii realist-socialiste, ... Preview articol (Revista Academica, nr. 6-7, iunie-iulie 2019, la poziţia 1 în pagina "Eminescologie")
Mulţi gândi-se-vor, probabil, la Paul Georgescu (1923–1989), critic literar şi romancier (ecranizat!) care a suscitat – şi ca om – judecăţi atât de divergene de-a lungul timpului, încât cei care nu l-au cunoscut nemijlocit cu greu ar mai reuşi să-şi formeze o imagine unitară asupra lui. El a debutat sub flamura stângismului în anii celui de al Doilea Război Mondial şi a devenit, după uzurparea de regim din 1947, unul din vârfurile de lance ale eseisticii realist-socialiste, ... Preview articol (Revista Academica, nr. 6-7, iunie-iulie 2019, la poziţia 1 în pagina "Eminescologie")
UNICATE, RARITĂŢI, CURIOZITĂŢI... DIN BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE
Nous
commençons
par l'humoriste Neagu Rădulescu (1912-1972), ci-présent par un album
grand format dont la date exacte de parution reste incertaine, mais qu'on peut
toujours placer dans les années '30 du XX-e siècle. Preview articol (Revista Bibliotecii Academiei
Române, nr. 2/ 2018 [apărut: 2019], la poziţia 1 în pagina "Istorie literară")
UN FRANCEZ ROMÂNOFIL – PAUL GAULTIER – şi o raritate bibliografică: TRAGEDIA ROMÂNEASCĂ
Marea Unire – ideal naţional de veacuri al poporului român – s-a înfăptuit cu preţul imensului sacrificiu de sânge din Primul Război Mondial. Iar sacrificial acesta nu a rămas fără ecou, pentru că... a fost odată ca niciodată... pe când românii reuşeau ca, în favoarea proiectelor lor naţional-istorice – Unirea de la 1859, independenţa de stat şi, desigur, Marea Unire –, să-şi atragă sprijinul unor ţări care, atunci ca şi acum, contau în politica MAJORĂ a Europei. Preview articol (apărut în ultimul nr. din 2018 al Revistei "Academica", la poziţia 3 în pagina "Deschideri francofone")
CINE ESTE „REFORMATORUL ROMANULUI FRANCEZ” sau despre O MISTIFICARE LITERARĂ... IZBUTITĂ
Detectivism literar? Şi de ce nu? El se impune când trebuie să reconstitui biografia unui autor uitat ori să dai de urma ultimului exemplar dintr-o carte mult preţuită cândva. Dar dacă nici scriitorul, nici opera care-i este atribuită nu... există? Aşa cum s-a vădit în cazul farsei pe care un grup de glumeţi i-a dres-o anul trecut „României literare”: Un prozator român în subterana literară argentiniană, semnat Radu Demetriade, la fel de inexistent ca autorul şi romanele despre care vorbeşte... în scris (nr. 16-17/2017). Care scris-scriitură, la cât de amatoristic sună, ar fi trebuit să-i pună în gardă pe cei de la cârma navei-amiral a gazetăriei literare româneşti. Dar nu i-a pus... Citiţi articolul (poziţia 1 în pagina "În răspăr")
GAME... minore
Apă vie... Nici un dicţionar, nici o istorie literară nu menţionează grupul acesta – „de artă şi literatură”
–, despre existenţa căruia avem, deocamdată, o unică mărturie temporală: anul 1940; nu ştim cum s-a ivit şi cât a dăinuit, dacă
va fi avut vreun program estetic bine definit, dincolo de ceea ce poate fi liber deductibil şi eligibil prin lectura
răbdătoare, lipsită de prejudecăţi, dar şi de prea mari aşteptări, a poeziilor
publicate în cele 12 pagini a ceea ce s-a dorit a fi doar „primul caet” al numitului grup. Citiţi
articolul (poziţia 2 în pag. "Istorie literară")
CAZUL ROMANULUI GROAPA: ESTE SAU NU ESTE... PLAGIAT ? Eugen Barbu vs. Stoian Gh. Tudor
„NORMA” şi NORMELE. De la Maria Callas la… Elena Moşuc
Agenda aniversar-comemorativă pe 2015
atestă trecerea a 180 de ani de la dispariţia fulgerătoare a celui despre care s-a
spus că a atins sublimul în muzica de operă –
italianul Vincenzo Bellini (1801-1835). Pagini „sublime” există, în mod cert, la toţi compozitorii de geniu (preclasici/ clasici/ romantici
– dincolo de ei, nu mai garantez). Sublimul, de inefabil ţinând, nu se
cuantifică, deci nu se comentează – se savurează pe cont propriu, în sobră intimitate. Citiţi articolul (poziţia 1 în pag. "Muzicale")
GIACOMO MEYERBEER – UN „MIT IMPERFECT”?
150 de ani de la moarte
Supremaţia
componistică a lui Giacomo Meyerbeer, în prima jumătate a secolului al XIX-lea,
îşi are corespondent simbolic în
dominaţia vocală a sopraniştilor din
veacul precedent. Nutrindu-se dintr-o adoraţie vecină cu fanatismul, au rămas,
amândouă, fenomene socio-culturale întrucâtva „izolate”. În cazul lui
Meyerbeer, admiraţia a atins cote de-a dreptul „mistice”, Heinrich Heine declarându-l
al doilea fiu de esenţă divină pe care o mamă (evreică) l-a dat lumii! Cine a
fost primul – se ştie... Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Muzicale")
H E R L E A
Ceea ce a fost Caruso pentru Italia sau Şaliapin pentru Rusia aceasta este Herlea pentru România.”
„Şi acum, o, Doamne, poate cea mai frumoasă voce care a cântat vreodată!” Exclamaţia aceasta, mai grăitoare decât un întreg encomion, a rostit-o soprana Mariana Nicolesco, în clipa în care se pregătea să-i înmâneze distincţia „Darclée” celebrului bariton Nicolae Herlea. I-am citat-o unui imens cunoscător de operă, Helgomar Răducănescu – plecat, şi el, recent dintre noi –, care, pentru a-i conferi un plus de credibilitate, a ţinut s-o prindă în nişte cadre verificabile istorico-auditiv: „E, în mod cert, cea mai frumoasă voce din era înregistrărilor.” Citiţi articolul (poz. 1 în pag. "Mes hommages")
CUI PRODEST (?) via SANCTA SIMPLICITAS (!)
Sancta simplicitas ! (Numai) A LOR, când AICI, când ACOLO !
În toamna lui 1986, lucram la, pe atunci, Muzeul de Artă al României. „Controlor-poartă”,
aşa stătea scris pe ecusonul meu. Da’ ce mândru eram că petrec opt ore pe zi în incinta Palatului Regal! Deoarece
păşisem de copil pragul numitei instituţii, familiarizându-mă treptat cam cu
tot ce adăpostea ea, iar în liceu mă erijam deja în ghid pentru colegii mei, „acum”
eram singurul „din pază” capabil să ofer, în franceză şi engleză, explicaţii vizitatorilor
străini care se interesau... Citiţi articolul (poziţia 2 din Articole re[culese] în pag. "În răspăr")
POVESTE CU… CÂNTEC
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „GEORGE ENESCU”
Cronică-jurnal de
meloman a celei de-a XXI-a ediţii
Bucureşti, 1- 28
septembrie 2013
Orchestrele şi dirijorii: Cu
una-două excepţii, orchestrele
prezente în Festivalul „George Enescu” au impresionat prin altitudinea calitativă a interpretărilor. Fiecare din aceste ansambluri reflectă
personalitatea dirijorului aflat în fruntea lui, mai ales dacă e vorba de un maestru permanent, contractat pe un număr (mai) mare
de ani, şi nu de un oaspete pasager.
Un ansamblu excepţional nu poate da
adevărata măsură a valorii sale dacă la pupitru se află doar un dirijor „bun”, după cum un ansamblu mediu îşi poate depăşi, fie şi pentru o singură seară, imuabila
(?) condiţie, dacă are şansa întâlnirii
cu o baghetă de geniu. Citiţi articolul (poziţia 3 pag. "Impresii enesciene")
ISTORIE, DRAMĂ şi MELODRAMĂ
Don Carlo de Giuseppe Verdi – după Schiller – (şi) pe scena
Sălii Radio
În 2013,
mapamondul muzical-cultural aniversează două secole de la naşterea celor doi
coloşi ai genului operei din secolul al XIX-lea şi din toate timpurile:
italianul Giuseppe Verdi şi germanul Richard Wagner. Asupra a ceea ce-i apropie
şi, mai cu seamă, deosebeşte, au avut şi au grijă destui muzicologi, mai mult sau
mai puţin interesanţi, ca, prin cărţi, articole ori pe calea undelor (emisiuni
radio-tv), să ne lumineze. Citiţi articolul (poziţia 3 în pag. "Muzicale")
Festivalul... meu
Remember. Cele mai
vechi amintiri personale despre Festivalul
Internaţional „George Enescu” datează
din anii ’80. E posibil să fi văzut vreun concert ori spectacol de operă şi la
una din ediţiile precedente, dar nimic precis n-a rămas gravat în memoria mea
(şi totuşi, un magistral Oedip cu David Ohanesian, din
septembrie 1979, mă „bântuie” încă, dar în festival să fi fost?). În 1985,
abia intrasem la facultate şi urma să plec în armată, unde numai cu armonii
culte nu aveau să-mi fie răsfăţate timpanele şi corazon-ul. Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Impresii enesciene")
La Zeani
"Trădarea" poeziei în condiții prielnice
Eminescu în fel şi (mai ales) chip
Există ideea preconcepută, îndeosebi la cei aflaţi în afara domeniului ori venind în contact ocazional cu acesta, că o bibliografie, fie ea generală ori specială, e o simplă înşiruire de nume, titluri şi date, pentru furnizarea cărora bibliograful nu a depus nici un efort, poate în afară de cel al copierii lor dintr-o sursă (carte, periodic, casetă audio-video, CD) în altă sursă (bibliografia propriu-zisă, devenită, ipso facto, o sursă de… surse). Nimic mai fals! Citiţi articolul (poziţia 3 în pag.
"Eminescologie")
Nostalgia enciclopedismului militant
Ne-am aflat
relativ recent şi, din păcate, pentru o scurtă perioadă, în posesia unei
interesante publicaţii din prima jumătate a secolului al XIX-lea: Almanach de Carlsbad ou Mélanges médicaux,scientifiques et littéraires relatifs à ces Thermes et au pays, par le Chevalier Jean de Carro.
Urmează o apreciabilă listă de titluri ştiinţifice şi onorifice ale
„artizanului” acestei publicaţii, ajunsă, în 1856, la cel de-al 26-lea (şi
ultimul) an de apariţie. Pe verso-ul paginii de titlu apare menţiunea: Imprimerie des Frères Franieck. Citiţi articolul (poziţia 4 în pag. "Istorie literară")
Extremismul sensibilităţii avangardiste
În 1991, editura franceză L’Arbre din La Ferté-Milon (Aisne) a republicat, într-un tiraj de 350 de exemplare, poemul L’Apprenti fantôme de Ilarie Voronca, apărut pentru prima oară în 1938, la editura "Presses du Hibou" din Paris, sub titlul L’Apprenti fantôme et cinq poèmes de septembre. Opt fragmente din L’apprenti... (Quelqu'un me parle, Parfois le silence, Je reconnais de loin, J’ai été longtemps, Je veux marcher, Je me suis arrété, Me voici sans limites, O! Femme) şi, respectiv, două din cele "cinq poèmes de septembre" (Le voyage interdit şi Ici) au fost traduse şi incluse de Saşa Pană în cea mai amplă ediţie a operelor lui Voronca apărută până acum în România: Poeme alese, I-II,
Editura Minerva, 1972. Caracterul antologic al ediţiei era dublat de
cel bilingv, versiunea românească fiind însoţită de originalul francez. Citiţi articolul (poziţia 4 în pag. "Deschideri francofone")
Dimensiunile discret retuşate ale realităţii
Supravieţuitorii elitei intelectuale şi culturale din Bucureştii ultimelor decenii, elită căreia ea însăşi i-a aparţinut, ştiu bine cine a fost Liana Grill: autoarea unei autentice cronici în imagini a anilor
1950-1990 şi a unui panteon portretistic de o certă valoare documentară,
care ar putea aspira, în condiţiile unei societăţi "normale", la
statutul de bun cultural naţional. Studioul "Baby-Foto" din Strada Benjamin Franklin, fondat de Liana Grill în l960, a fost scena
imortalizării pe peliculă a mai tuturor personalităţilor literare şi
artistice din istoria recentă a României. S-a întâmplat, desigur, şi ca
Liana Grill să se deplaseze la domiciliul "clientului", pentru a-l
portretiza în spaţiul său de meditaţie şi creaţie, în momente de
inspiraţie sau de repaos în lupta lui donquijotescă cu Universul. Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Arte vizuale")
Anta Raluca Buzinschi … după douăzeci de ani
Plecată
dintre noi la vârsta când semenii-i congeneri abia începeau să guste din
fructele dulci-amare ale vieţii, Anta Raluca Buzinschi (1964-1983) şi-a
inaugurat „cariera” - exclusiv postumă - cu volumul Versuri pentru Aer (Cartea Românească, 1986), cu
un echilibrat, ca să nu spun prudent, Cuvânt înainte de
Nicolae Manolescu). Deşi resimţită ca o revelaţie la nivelul criticii literare
(Gheorghe Grigurcu, Al. Protopopescu, Vlad Sorianu, Laurenţiu Ulici ş.a.),
poezia A.R.B. n-a făcut valurile unor Cărtărescu, Iaru, Ghiu, Stratan, Coşovei,
Stoiciu sau Elena Ştefoi - corifeii „optzecismului” - rămânând, ca
anvergură a receptării, în urma acestora. Citiţi articolul (poziţia 1 în pag. "Critică literară")
Savori şi arome de acum un veac
Deschizând Grand Dictionnaire de Cuisine (Paris, Alphonse Lemerre
Editeur, 1873), ne întâmpină portretul autorului, nimeni altul decât Alexandre Dumas, părintele literar al Celor trei muschetari, al Contelui de Monte Cristo şi al Reginei Margot. Masiv, cu chipul exprimând vitalitate, bonomie, dar şi
melancolie. De fapt, un om „de lume”, plin de energie, umor şi farmec, astfel
ni se prezintă posesorul uneia dintre cele mai fabuloase imaginaţii
epico-narative din întreaga istorie a literaturii, în lucrarea citată mai sus
şi care beneficiază de acum şi de o versiune în limba română, ce-i drept
selectivă (ediţia originală are peste 1000 de pagini!), datorată Lucreţiei Angheluţă. Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Critică literară")
LIRICA TENORULUI LIRIC
Pentru cine nu ştie, Teodor Ilincăi
este un cântăreţ de operă (tenor liric) aflat deja pe panta ascendentă a
afirmării internaţionale. Prestigioase teatre muzicale din Europa şi America îl
invită să facă parte din distribuţiile spectacolelor cu titluri din repertoriul
de gen. Tânăr (n. 1983) şi chipeş, cu priviri „furate” din albastrul
Voroneţului şi firesc în gest ca un – mitic, de-acum – răzeş moldav, Teodor Ilincăi pare decis să nu renunţe la bunul simţ de-acasă (născut fiind
la Fălticeni, dar de loc e din Mălinii lui Labiş) şi la acea candoare „puerilă”
pe care cei mai mulţi o pierd în contact cu „luminile oraşului”, la care se
adaugă, în cazul său, cele ale rampei, cu toate solicitările unei cariere de
anvergură. Citiţi articolul (poziţia 5 în pag. "Critică literară")
Umanism „fără frontiere”: Jean CHARAY
Înainte de a aşterne
aceste rânduri, semnatarul lor a ezitat între o prezentare impersonală,
bio-bibliografică, a lui Jean Charay, şi o evocare nuanţată afectiv de
întâlnirea avută cu acesta în septembrie 1991, la Aubenas. Dat fiind că Jean Charay este, practic, necunoscut în România, am optat, în cele din urmă, pentru
certitudine şi precizie, evitând, totodată, riscul de a ne plictisi cititorii
cu însuşiri "pozitiviste" de date, nume, titluri etc. Cu atât mai
mult cu cât prin personalitatea sa multi- şi interdisciplinară, Citiţi articolul (poziţia 5 în pag. "Deschideri francofone".)
Un muzician-poet creează arhitecturi sonore
Recenta
plachetă de versuri a lui Mihai Nenoiu – Sentimentale (Editura
Steaua Procion, Bucureşti, 1997) – echivalează cu un redebut, dacă socotim
faptul că s-au scurs aproape trei decenii de la prima sa carte, elogios primită
la vremea respectivă, Preludiu la unison (1969), cele care i-ar fi putut urma fiind respinse de
cenzura comunistă. Reputatul muzician, solist-concertist al Orchestrei Naţionale Radio, fondator şi lider al cvintetului de suflători „Concordia”, ne convinge, dincolo de edulcoratul titlu dat volumului său, că poate fi sentimental fără a fi larmoyant şi romantic fără a fi vetust, că ştie să-şi dozeze cu rafinament şi totodată cu perfectă naturaleţe efluviile... Citiţi articolul (poziţia 4 în pag. "Critică literară")
Constantin Crişan ou la paix retrouvée d'un prince de l'Esprit
Il me faudrait des
dizaines de pages pour évoquer dans sa véritable complexité – tout en évitant les
tentations hagiographiques, courantes en de telles circonstances – la personnalité
rayonnante de celui qui fut l’esthéticien, l’essayiste, le traducteur, l’homme et l’ami Constantin Crişan, Délégué Général de la SPAF pour la
Roumanie plus d’un
quart de siècle, prématurément disparu l’année dernière, le 30 octobre, à la suite d’une très difficile intervention
chirurgicale sur le coeur. Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Mes hommages")
Parafrază la Caragiale (Filtrele cititorului-spectator)
29 octombrie 1990, ora 19. Lume, lume şi iar lume!
La Cinema „Scala”, în aşteptarea premierei
filmului De ce trag clopotele, Mitică? de Lucian Pintilie.
Oficialităţile (Ministrul Culturii, Preşedintele Radioteleviziunii,
Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Preşedintele UNITER... ce de preşedinţi!),
elita intelectuală a Bucureştiului onorează cu prezenţa lor acest eveniment de
excepţie, amânat, din arhicunoscute (i)raţiuni, de aproape zece ani.
Citiţi articolul (poziţia 1 în pag. "Arte vizuale")
TURCUL NU PLĂTEŞTE
O filă semnificativă din calendarul românesc 2014 a fost
rezervată comemorării unor victime politice ilustre: Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi, daţi morţii pe 15 august 1714 (de Sfânta
Maria!), în capitala Imperiului otoman. O cvintuplă imolare care a oripilat
Europa începutului de veac iluminist şi care, pe meleagurile noastre, l-a
trimis pe nefericitul domnitor în legendă şi, mai apoi, în rîndurile sfinţilor. Citiţi articolul (poziţia 1 din Articole re[culese] în pag. "În răspăr")
Rigoletto la Opéra Bastille. În rolul titular: Alexandru Agache
Luni, 19 octombrie 1998. Mă prezint la
"intrarea artiştilor" a Operei Bastille din Paris şi întreb de baritonul român Alexandru
Agache, deţinătorul rolului titular în opera Rigoletto de Giuseppe Verdi. Mi se spune că urmează să intre la
repetiţie şi că e posibil ca accesul să nu-mi fie permis cu uşurinţă. Norocul
mi se iveşte sub chipul deschis, surâzător al doamnei Emmanuelle Bastet,
regizoarea de scenă a spectacolului, care se oferă să-i transmită cântăreţului
mesajul meu, scris la iuţeală pe un petec de hârtie. Citiţi articolul (poziţia 5 în pag. "Muzicale")
Între sublimul relativ şi ridicolul absolut
(Cronică
despre Shwan Sebastian)
Parcimonios cu apariţiile
publice – numai domnia-sa şi... Doamne-Doamne ştiu de ce, tânărul pianist Shwan Sebastian (33 de ani) a revenit vineri, 6 aprilie 2012, pe scena studioului
„Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române, ca solist al Concertului nr. 5 in Fa
major op. 103 pentru (desigur) pian şi orchestră de Camille Saint-Saëns. O
lucrare graţie căreia Shwan Sebastian şi-a câştigat un prim lot de fani, încă
de acum 14 ani (19 iunie 1998), exact în aceeaşi sală, când la pupitru s-a
aflat regretatul Iosif Conta, sub bagheta căruia pianistul a mai colaborat,
atunci, la tălmăcirea Fanteziei în Do major pentru pian, cor şi orchestră de
Ludwig van Beethoven. Citiţi articolul (poziţia 4 în pag. "Muzicale")
Traducerile - poetică şi... politică
Societatea franceză Poésie Vivante en Pays Voconce şi revista „Portique” au editat, de curând, o antologie intitulată Les grands poètes roumains des XIX-e et XX-e siècles. Din
grija de a nu scăpa din vedere vreunul din titlurile şi premiile mai importante
care compun gloriosu-i palmares, atât de multe încât a optat, în cele din urmă,
pentru înlocuirea enumerării lor exhaustive printr-un incitant… „etc.”,
semnatarul Introducerii, Chris Bernard, Preşedinte al sus-numitei
societăţi şi director al revistei acesteia (pentru a pomeni şi noi titlurile
sale de bază) a „uitat” (!) să treacă numele autoarei de
facto a lucrării pe pagina de titlu, aşa cum s-ar fi cuvenit. Citiţi articolul (poziţia 8 în pag. "Deschideri francofone")
Abonați-vă la:
Postări (Atom)