ANGELA MARINESCU – Inedit(e)

 

Am fost la Casa de Odihnă şi Creaţie a Scriitorilor de la Valea Vinului (Bistriţa-Năsăud) de două ori: în 1989 şi, respectiv, 1991, la invitaţia unchiului meu, sociologul şi esteticianul Constantin Crişan (1939-1996), care-şi dorea, pe lângă un interlocutor francofon, „un” ochi în plus pentru fiica sa, Cora-Catrina – la acea vreme, încă o copilă.

Chiar dacă, după atâţia ani, persoanele întâlnite şi faptele petrecute acolo au devenit „istorie” – fie ea şi „personală”# –, nu pot uita, mai presus de orice, diferenţa de atmosferă dintre cele două vizite. Citiți articolul (prima poziție în pagina ”Inedite”)

Noi şi Franţa : o “viziune” de la 1818. O Moldovă cosmopolită, dar fără... moldoveni

Marie Armande Jeanne Gacon-Dufour (Paris, 1753 – id., 1835) şi-a fructificat calităţile intelectuale şi creatoare, cu care natura o înzestrase, într-o operă utilă societăţii timpului în care a trăit. “Produs” al epocii luminilor, adeptă a ideilor lui Jean Jacques Rousseau ea s-a afirmat ca o prolifică emulă a autorilor de sex opus (devenind, nu o dată, ţinta ironiilor lor), de pe poziţiile unei apărătoare a drepturilor femeii şi, pe cale de consecinţă, ale unei precursoare a feminismului consecvent-militant de la cumpăna veacurilor 19 şi 20. Citiți articolul (prima poziție în pagina "Ouvertures francophones") 

Domenico Mastroianni – Un ilustrator atipic...

Textul de faţă pleacă de la o amintire din copilărie: parcurgeam cu nesăţioasă curiozitate o serie de vederi în sepia, colorate „pe deasupra”, înfăţişând o succesiune - desigur, aleatorie - de scene fantastic-groteşti, al căror „sens”, misterios şi alunecos, nu izbuteam să-l descifrez. Detaliind, e vorba de 45 de cărţi poştale (8x13 cm), editate în Italia, înainte sau imediat după Primul Război Mondial. (Aparținând lui Domenico Mastroianni, n.r.) Citiți articolul (poziţia 4 în pagina "Arte vizuale") sau aici (pe site-ul revistei „Tezaur”, a Bibliotecii Academiei Române, Nr. 5/2022 [ambele în formatul revistei])

 

Două elegii dedicate lui Constantin Crișan

Istorie literar-sentimentală, dar și ceva... traductologie

Elegia întâia. Constantin Crișan – de 25 de ani în necuvinte 

Plonjând „à lʼenvers”, în „istoricii” ani ʼ80 – irevocabil sumbri în amintirea celor care i-au trăit fără menajamente –, memoria mea păstrează (şi) oazele luminoase ale unor reuniuni sau derivative spirituale prin care încercam să ne sustragem, preţ de două-trei-patru ore, urâţeniei cotidianului: sălile (neîncălzite) de teatru, operă şi concert, expoziţiile (atelierele) cu invitaţi-surpriză ale lui... Citiți articolul (poziţia 1 în pagina "Deschideri francofone")

Impresii fără... sfârșit

Festivalul Internațional „George Enescu”. Ediția a XXIV-a (31 aug.-22 sept. 2019)

Ca orice eveniment de mare calibru cultural, Festivalul Internaţional „George Enescu” mizează, pentru obţinerea succesului de casă şi de imagine, pe hituri şi pe staruri. Pe hituri, pentru că publicul nu prea dă năvală când i se propun titluri care nu-i sună cât de cât familiar, iar dacă vine, totuşi, din curiozitate, are dificultăţi de acomodare şi nu ştie cum să reacţioneze. Sau reacţionează... plecând. Citiți articolul (poziţia 1 în pagina "Impresii enesciene")

O creație literară meritorie

Introducere în opera literară a juristului Valentin Al. Georgescu

„Nu voi nota aici nimic despre poetul şi eseistul, pe care i-am închis pentru totdeauna în mine, de limba maternă şi limba franceză. Această dublă personalitate creatoare m-a locuit fără contradicţii şi fără daune reciproce. […]. Am convingerea că şi poezia mea, cea de limbă franceză publicată şi în volume, cea românească, puţină, numai în reviste, nu este nici nulă nici trezită, şi îşi poate aştepta o judecată luminată şi dreaptă ... Preview articol (Revista Academica, nr. 6, iunie 2020, la poziţia 2 în pagina "Deschideri francofone")

EMINESCU ÎN CLAR-OBSCUR

Naţionalismul lui Eminescu – de Paul Georgescu
Mulţi gândi-se-vor, probabil, la Paul Georgescu (1923–1989), critic literar şi romancier (ecranizat!) care a suscitat – şi ca om – judecăţi atât de divergene de-a lungul timpului, încât cei care nu l-au cunoscut nemijlocit cu greu ar mai reuşi să-şi formeze o imagine unitară asupra lui. El a debutat sub flamura stângismului în anii celui de al Doilea Război Mondial şi a devenit, după uzurparea de regim din 1947, unul din vârfurile de lance ale eseisticii realist-socialiste, ... Preview articol (Revista Academica, nr. 6-7, iunie-iulie 2019, la poziţia 1 în pagina "Eminescologie")

UNICATE, RARITĂŢI, CURIOZITĂŢI... DIN BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE

Résumé: Par cette suite d'articles qui s'attache(nt) simultanément à l'histoire et à la critique littéraires, nous nous sommes proposés à signaler quelques titres qui ne se retrouvent jamais dans la bibliographie accompagnant leurs auteurs dans les dictionnaires spécialisés.

Nous commençons par l'humoriste Neagu Rădulescu (1912-1972), ci-présent par un album grand format dont la date exacte de parution reste incertaine, mais qu'on peut toujours placer dans les années '30 du XX-e siècle. Preview articol (Revista Bibliotecii Academiei Române, nr. 2/ 2018 [apărut: 2019], la poziţia 1 în pagina "Istorie literară") 

UN FRANCEZ ROMÂNOFIL – PAUL GAULTIER – şi o raritate bibliografică: TRAGEDIA ROMÂNEASCĂ

Sub semnul Marii Uniri - la Centenar
Marea Unire – ideal naţional de veacuri al poporului român – s-a înfăptuit cu preţul imensului sacrificiu de sânge din Primul Război Mondial. Iar sacrificial acesta nu a rămas fără ecou, pentru că... a fost odată ca niciodată... pe când românii reuşeau ca, în favoarea proiectelor lor naţional-istorice – Unirea de la 1859, independenţa de stat şi, desigur, Marea Unire –, să-şi atragă sprijinul unor ţări care, atunci ca şi acum, contau în politica MAJORĂ a Europei. Preview articol (apărut în ultimul nr. din 2018 al Revistei "Academica", la poziţia 3 în pagina "Deschideri francofone")

CINE ESTE „REFORMATORUL ROMANULUI FRANCEZ” sau despre O MISTIFICARE LITERARĂ... IZBUTITĂ

Detectivism literar? Şi de ce nu? El se impune când trebuie să reconstitui biografia unui autor uitat ori să dai de urma ultimului exemplar dintr-o carte mult preţuită cândva. Dar dacă nici scriitorul, nici opera care-i este atribuită nu... există? Aşa cum s-a vădit în cazul farsei pe care un grup de glumeţi i-a dres-o anul trecut „României literare”: Un prozator român în subterana literară argentiniană, semnat Radu Demetriade, la fel de inexistent ca autorul şi romanele despre care vorbeşte... în scris (nr. 16-17/2017). Care scris-scriitură, la cât de amatoristic sună, ar fi trebuit să-i pună în gardă pe cei de la cârma navei-amiral a gazetăriei literare româneşti. Dar nu i-a pus... Citiţi articolul (poziţia 1 în pagina "În răspăr")

GAME... minore

Apă vie... Nici un dicţionar, nici o istorie literară nu menţionează grupul acesta – „de artă şi literatură” –, despre existenţa căruia avem, deocamdată, o unică mărturie temporală: anul 1940; nu ştim cum s-a ivit şi cât a dăinuit, dacă va fi avut vreun program estetic bine definit, dincolo de ceea ce poate fi liber deductibil şi eligibil prin lectura răbdătoare, lipsită de prejudecăţi, dar şi de prea mari aşteptări, a poeziilor publicate în cele 12 pagini a ceea ce s-a dorit a fi doar „primul caet” al numitului grup. Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Istorie literară")

CAZUL ROMANULUI GROAPA: ESTE SAU NU ESTE... PLAGIAT ? Eugen Barbu vs. Stoian Gh. Tudor

În numărul său din 11 octombrie 1990, pe fondul convulsiilor postdecembriste care nu au ocolit nici viaţa culturală, „România literară” publica, sub semnătura principalului ei cronicar, Nicolae Manolescu, devenit şi directorul revistei, articolul Cazul Eugen Barbu (pag. 9). Tot în acelaşi număr, la paginile 14-15, se rememora, pentru cei mai tineri, dar şi pentru cei dispuşi să „uite” prea uşor, scandalul plagiatului din 1979. Citiţi articolul (poziţia 3 în pag. "Istorie literară")

„NORMA” şi NORMELE. De la Maria Callas la… Elena Moşuc

Agenda aniversar-comemorativă pe 2015 atestă trecerea a 180 de ani de la dispariţia fulgerătoare a celui despre care s-a spus că a atins sublimul în muzica de operă –  italianul Vincenzo Bellini (1801-1835). Pagini „sublime” există, în mod cert, la toţi compozitorii de geniu (preclasici/ clasici/ romantici – dincolo de ei, nu mai garantez). Sublimul, de inefabil ţinând, nu se cuantifică, deci nu se comentează – se savurează pe cont propriu, în sobră intimitate. Citiţi articolul (poziţia 1 în pag. "Muzicale")

GIACOMO MEYERBEER – UN „MIT IMPERFECT”?

150 de ani de la moarte

Supremaţia componistică a lui Giacomo Meyerbeer, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, îşi are corespondent simbolic în dominaţia vocală a sopraniştilor din veacul precedent. Nutrindu-se dintr-o adoraţie vecină cu fanatismul, au rămas, amândouă, fenomene socio-culturale întrucâtva „izolate”. În cazul lui Meyerbeer, admiraţia a atins cote de-a dreptul „mistice”, Heinrich Heine declarându-l al doilea fiu de esenţă divină pe care o mamă (evreică) l-a dat lumii! Cine a fost primul – se ştie... Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Muzicale")

H E R L E A

Ceea ce a fost Caruso pentru Italia sau Şaliapin pentru Rusia aceasta este Herlea pentru România.”

„Şi acum, o, Doamne, poate cea mai frumoasă voce care a cântat vreodată!” Exclamaţia aceasta, mai grăitoare decât un întreg encomion, a rostit-o soprana Mariana Nicolesco, în clipa în care se pregătea să-i înmâneze distincţia „Darclée” celebrului bariton Nicolae Herlea. I-am citat-o unui imens cunoscător de operă, Helgomar Răducănescu – plecat, şi el, recent dintre noi –, care, pentru a-i conferi un plus de credibilitate, a ţinut s-o prindă în nişte cadre verificabile istorico-auditiv: „E, în mod cert, cea mai frumoasă voce din era înregistrărilor.” Citiţi articolul (poz. 1 în pag. "Mes hommages")

CUI PRODEST (?) via SANCTA SIMPLICITAS (!)

Sancta simplicitas ! (Numai) A LOR, când AICI, când ACOLO !

În toamna lui 1986, lucram la, pe atunci, Muzeul de Artă al României. „Controlor-poartă”, aşa stătea scris pe ecusonul meu. Da’ ce mândru eram că petrec opt ore pe zi în incinta Palatului Regal! Deoarece păşisem de copil pragul numitei instituţii, familiarizându-mă treptat cam cu tot ce adăpostea ea, iar în liceu mă erijam deja în ghid pentru colegii mei, „acum” eram singurul „din pază” capabil să ofer, în franceză şi engleză, explicaţii vizitatorilor străini care se interesau... Citiţi articolul (poziţia 2 din Articole re[culese] în pag. "În răspăr")

POVESTE CU… CÂNTEC

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „GEORGE ENESCU”

Cronică-jurnal de meloman a celei de-a XXI-a ediţii

Bucureşti, 1- 28 septembrie 2013

Orchestrele şi dirijorii: Cu una-două excepţii, orchestrele prezente în Festivalul „George Enescu” au impresionat prin altitudinea calitativă a interpretărilor. Fiecare din aceste ansambluri reflectă personalitatea dirijorului aflat în fruntea lui, mai ales dacă e vorba de un maestru permanent, contractat pe un număr (mai) mare de ani, şi nu de un oaspete pasager. Un ansamblu excepţional nu poate da adevărata măsură a valorii sale dacă la pupitru se află doar un dirijor „bun”, după cum un ansamblu mediu îşi poate depăşi, fie şi pentru o singură seară, imuabila (?) condiţie, dacă are şansa întâlnirii cu o baghetă de geniu. Citiţi articolul (poziţia 3 pag. "Impresii enesciene")

ISTORIE, DRAMĂ şi MELODRAMĂ

Don Carlo de Giuseppe Verdi – după Schiller – (şi) pe scena Sălii Radio

În 2013, mapamondul muzical-cultural aniversează două secole de la naşterea celor doi coloşi ai genului operei din secolul al XIX-lea şi din toate timpurile: italianul Giuseppe Verdi şi germanul Richard Wagner. Asupra a ceea ce-i apropie şi, mai cu seamă, deosebeşte, au avut şi au grijă destui muzicologi, mai mult sau mai puţin interesanţi, ca, prin cărţi, articole ori pe calea undelor (emisiuni radio-tv), să ne lumineze. Citiţi articolul (poziţia 3 în pag. "Muzicale")

Festivalul... meu

Remember. Cele mai vechi amintiri personale despre Festivalul Internaţional „George Enescu” datează din anii ’80. E posibil să fi văzut vreun concert ori spectacol de operă şi la una din ediţiile precedente, dar nimic precis n-a rămas gravat în memoria mea (şi totuşi, un magistral Oedip cu David Ohanesian, din septembrie 1979, mă „bântuie” încă, dar în festival să fi fost?). În 1985, abia intrasem la facultate şi urma să plec în armată, unde numai cu armonii culte nu aveau să-mi fie răsfăţate timpanele şi corazon-ul. Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Impresii enesciene")

La Zeani

Cine ar fi bănuit, în acea zi de 21 octombrie 1925, că fetiţa născută în modesta familie a soţilor Dumitru şi Veselina Zehan din Solovăstrul Mureşului va deveni, peste ani, italiancă prin adopţie, iar din perspectiva unei ierarhii a valorilor interpretative care nu cunoaşte concesia, una din marile stele ale artei lirice din a doua jumătate a veacului XX? Deşi a cântat „sub pavilion” italian, menţiunea „originară din România” a însoţit-o pretutindeni în lume. Citiţi articolul (în pagina dedicată artistei "La Zeani")

"Trădarea" poeziei în condiții prielnice

Cu toţii cunoaştem faimoasa alegaţie a lui Titu Maiorescu, potrivit căreia femeia cântată de Eminescu ar reprezenta „copia imperfectă a unui prototip irealizabil”. Modificând puţin raportul maiorescian pentru a-l face aplicabil demersului nostru, putem spune că, în cazul traducerilor, „prototipul” există, este (capod)opera însăşi, rolul „copiei”, mai întotdeauna „imperfectă”, revenind, evident, versiunii în limba străină. Traducerile literare şi mai ales cele de poezie presupun numeroase şi ineluctabile mutaţii lingvistice şi estetice, petrecute, dincolo de normele general-valabile şi obligatorii ale artei transpunerii, la flacăra sensibilităţii celui chemat să rişte. Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Eminescologie")

Eminescu în fel şi (mai ales) chip

Există ideea preconcepută, îndeosebi la cei aflaţi în afara domeniului ori venind în contact ocazional cu acesta, că o bibliografie, fie ea generală ori specială, e o simplă înşiruire de nume, titluri şi date, pentru furnizarea cărora bibliograful nu a depus nici un efort, poate în afară de cel al copierii lor dintr-o sursă (carte, periodic, casetă audio-video, CD) în altă sursă (bibliografia propriu-zisă, devenită, ipso facto, o sursă de… surse). Nimic mai fals! Citiţi articolul (poziţia 3 în pag. "Eminescologie")

Nostalgia enciclopedismului militant

Ne-am aflat relativ recent şi, din păcate, pentru o scurtă perioadă, în posesia unei interesante publicaţii din prima jumătate a secolului al XIX-lea: Almanach de Carlsbad ou Mélanges médicaux,scientifiques et littéraires relatifs à ces Thermes et au pays, par le Chevalier Jean de Carro. Urmează o apreciabilă listă de titluri ştiinţifice şi onorifice ale „artizanului” acestei publicaţii, ajunsă, în 1856, la cel de-al 26-lea (şi ultimul) an de apariţie. Pe verso-ul paginii de titlu apare menţiunea: Imprimerie des Frères Franieck. Citiţi articolul (poziţia 4 în pag. "Istorie literară")

Extremismul sensibilităţii avangardiste

În 1991, editura franceză L’Arbre din La Ferté-Milon (Aisne) a republicat, într-un tiraj de 350 de exemplare, poemul L’Apprenti fantôme de Ilarie Voronca, apărut pentru prima oară în 1938, la editura "Presses du Hibou" din Paris, sub titlul L’Apprenti fantôme et cinq poèmes de septembre. Opt fragmente din L’apprenti... (Quelqu'un me parle, Parfois le silence, Je reconnais de loin, J’ai été longtemps, Je veux marcher, Je me suis arrété, Me voici sans limites, O! Femme) şi, respectiv, două din cele "cinq poèmes de septembre" (Le voyage interdit şi Ici) au fost traduse şi incluse de Saşa Pană în cea mai amplă ediţie a operelor lui Voronca apărută până acum în România: Poeme alese, I-II, Editura Minerva, 1972. Caracterul antologic al ediţiei era dublat de cel bilingv, versiunea românească fiind însoţită de originalul francez. Citiţi articolul (poziţia 4 în pag. "Deschideri francofone")

Dimensiunile discret retuşate ale realităţii

Supravieţuitorii elitei intelectuale şi culturale din Bucureştii ultimelor decenii, elită căreia ea însăşi i-a aparţinut, ştiu bine cine a fost Liana Grill: autoarea unei autentice cronici în imagini a anilor 1950-1990 şi a unui panteon portretistic de o certă valoare documentară, care ar putea aspira, în condiţiile unei societăţi "normale", la statutul de bun cultural naţional. Studioul "Baby-Foto" din Strada Benjamin Franklin, fondat de Liana Grill în l960, a fost scena imortalizării pe peliculă a mai tuturor personalităţilor literare şi artistice din istoria recentă a României. S-a întâmplat, desigur, şi ca Liana Grill să se deplaseze la domiciliul "clientului", pentru a-l portretiza în spaţiul său de meditaţie şi creaţie, în momente de inspiraţie sau de repaos în lupta lui donquijotescă cu Universul. Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Arte vizuale")

Anta Raluca Buzinschi … după douăzeci de ani

Plecată dintre noi la vârsta când semenii-i congeneri abia începeau să guste din fructele dulci-amare ale vieţii, Anta Raluca Buzinschi (1964-1983) şi-a inaugurat „cariera” - exclusiv postumă - cu volumul Versuri pentru Aer (Cartea Românească, 1986), cu un echilibrat, ca să nu spun prudent, Cuvânt înainte de Nicolae Manolescu). Deşi resimţită ca o revelaţie la nivelul criticii literare (Gheorghe Grigurcu, Al. Protopopescu, Vlad Sorianu, Laurenţiu Ulici ş.a.), poezia A.R.B. n-a făcut valurile unor Cărtărescu, Iaru, Ghiu, Stratan, Coşovei, Stoiciu sau Elena Ştefoi - corifeii „optzecismului” - rămânând, ca anvergură a receptării, în urma acestora. Citiţi articolul (poziţia 1 în pag. "Critică literară")

Savori şi arome de acum un veac

Deschizând Grand Dictionnaire de Cuisine (Paris, Alphonse Lemerre Editeur, 1873), ne întâmpină portretul autorului, nimeni altul decât Alexandre Dumas, părintele literar al Celor trei muschetari, al Contelui de Monte Cristo şi al Reginei Margot. Masiv, cu chipul exprimând vitalitate, bonomie, dar şi melancolie. De fapt, un om „de lume”, plin de energie, umor şi farmec, astfel ni se prezintă posesorul uneia dintre cele mai fabuloase imaginaţii epico-narative din întreaga istorie a literaturii, în lucrarea citată mai sus şi care beneficiază de acum şi de o versiune în limba română, ce-i drept selectivă (ediţia originală are peste 1000 de pagini!), datorată Lucreţiei Angheluţă. Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Critică literară")

LIRICA TENORULUI LIRIC

Pentru cine nu ştie, Teodor Ilincăi este un cântăreţ de operă (tenor liric) aflat deja pe panta ascendentă a afirmării internaţionale. Prestigioase teatre muzicale din Europa şi America îl invită să facă parte din distribuţiile spectacolelor cu titluri din repertoriul de gen. Tânăr (n. 1983) şi chipeş, cu priviri „furate” din albastrul Voroneţului şi firesc în gest ca un – mitic, de-acum – răzeş moldav, Teodor Ilincăi pare decis să nu renunţe la bunul simţ de-acasă (născut fiind la Fălticeni, dar de loc e din Mălinii lui Labiş) şi la acea candoare „puerilă” pe care cei mai mulţi o pierd în contact cu „luminile oraşului”, la care se adaugă, în cazul său, cele ale rampei, cu toate solicitările unei cariere de anvergură. Citiţi articolul (poziţia 5 în pag. "Critică literară")

Umanism „fără frontiere”: Jean CHARAY

Înainte de a aşterne aceste rânduri, semnatarul lor a ezitat între o prezentare impersonală, bio-bibliografică_, a lui Jean Charay, şi o evocare nuanţată afectiv de întâlnirea avută cu acesta în septembrie 1991, la Aubenas. Dat fiind că Jean Charay este, practic, necunoscut în România, am optat, în cele din urmă, pentru certitudine şi precizie, evitând, totodată, riscul de a ne plictisi cititorii cu însuşiri "pozitiviste" de date, nume, titluri etc. Cu atât mai mult cu cât prin personalitatea sa multi- şi interdisciplinară, Citiţi articolul  (poziţia 5 în pag. "Deschideri francofone".)

Un muzician-poet creează arhitecturi sonore

Recenta plachetă de versuri a lui Mihai Nenoiu – Sentimentale (Editura Steaua Procion, Bucureşti, 1997) – echi­valează cu un redebut, dacă socotim faptul că s-au scurs aproape trei decenii de la prima sa carte, elogios primită la vremea respectivă, Preludiu la unison (1969), cele care i-ar fi putut urma fiind respinse de cenzura comunistă. Reputatul muzician, solist-concertist al Orchestrei Naţionale Radio, fondator şi lider al cvintetului de suflători „Concordia”, ne convinge, dincolo de edulcoratul titlu dat volumului său, că poate fi sentimental fără a fi larmoyant şi romantic fără a fi vetust, că ştie să-şi dozeze cu rafinament şi totodată cu perfectă naturaleţe efluviile... Citiţi articolul (poziţia 4 în pag. "Critică literară")

Constantin Crişan ou la paix retrouvée d'un prince de l'Esprit

Il me faudrait des dizaines de pages pour évoquer dans sa véritable complexité – tout en évitant les tentations hagiographiques, courantes en de telles circonstances – la personnalité rayonnante de celui qui fut l’esthéticien, l’essayiste, le traducteur, l’homme et l’ami Constantin Crişan, Délégué Général de la SPAF pour la Roumanie plus d’un quart de siècle, prématurément disparu l’année dernière, le 30 octobre, à la suite d’une très difficile intervention chirurgicale sur le coeur. Citiţi articolul (poziţia 2 în pag. "Mes hommages")

Parafrază la Caragiale (Filtrele cititorului-spectator)

29 octombrie 1990, ora 19. Lume, lume şi iar lume! La Cinema „Scala”, în aşteptarea premierei filmului De ce trag clopotele, Mitică? de Lucian Pintilie. Oficialităţile (Ministrul Culturii, Preşedintele Radioteleviziunii, Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Preşedintele UNITER... ce de preşedinţi!), elita intelectuală a Bucureştiului onorează cu prezenţa lor acest eveniment de excepţie, amânat, din arhicunoscute (i)raţiuni, de aproa­pe zece ani. Citiţi articolul (poziţia 1 în pag. "Arte vizuale")

TURCUL NU PLĂTEŞTE

O filă semnificativă din calendarul românesc 2014 a fost rezervată comemorării  unor victime politice ilustre: Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi, daţi morţii pe 15 august 1714 (de Sfânta Maria!), în capitala Imperiului otoman. O cvintuplă imolare care a oripilat Europa începutului de veac iluminist şi care, pe meleagurile noastre, l-a trimis pe nefericitul domnitor în legendă şi, mai apoi, în rîndurile sfinţilor. Citiţi articolul (poziţia 1 din Articole re[culese] în pag. "În răspăr")

Rigoletto la Opéra Bastille. În rolul titular: Alexandru Agache

Luni, 19 octombrie 1998. Mă prezint la "intrarea artiştilor" a Operei Bastille din Paris şi întreb de baritonul român Alexandru Agache, deţinătorul rolului titular în opera Rigoletto de Giuseppe Verdi. Mi se spune că urmează să intre la repetiţie şi că e posibil ca accesul să nu-mi fie permis cu uşurinţă. Norocul mi se iveşte sub chipul deschis, surâzător al doamnei Emmanuelle Bastet, regizoarea de scenă a spectacolului, care se oferă să-i transmită cântăreţului mesajul meu, scris la iuţeală pe un petec de hârtie. Citiţi articolul (poziţia 5 în pag. "Muzicale")

Între sublimul relativ şi ridicolul absolut

(Cronică despre Shwan Sebastian)

Parcimonios cu apariţiile publice – numai domnia-sa şi... Doamne-Doamne ştiu de ce, tânărul pianist Shwan Sebastian (33 de ani) a revenit vineri, 6 aprilie 2012, pe scena studioului „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române, ca solist al Concertului nr. 5 in Fa major op. 103 pentru (desigur) pian şi orchestră de Camille Saint-Saëns. O lucrare graţie căreia Shwan Sebastian şi-a câştigat un prim lot de fani, încă de acum 14 ani (19 iunie 1998), exact în aceeaşi sală, când la pupitru s-a aflat regretatul Iosif Conta, sub bagheta căruia pianistul a mai colaborat, atunci, la tălmăcirea Fanteziei în Do major pentru pian, cor şi orchestră de Ludwig van Beethoven. Citiţi articolul (poziţia 4 în pag. "Muzicale")