Recenta
plachetă de versuri a lui Mihai Nenoiu – Sentimentale (Editura
Steaua Procion, Bucureşti, 1997) – echivalează cu un redebut, dacă socotim
faptul că s-au scurs aproape trei decenii de la prima sa carte, elogios primită
la vremea respectivă, Preludiu la unison (1969), cele care i-ar fi putut urma fiind respinse de
cenzura comunistă. Reputatul muzician, solist-concertist al Orchestrei Naţionale Radio, fondator şi lider al cvintetului de suflători „Concordia”, ne convinge, dincolo de edulcoratul titlu dat volumului său, că poate fi sentimental fără a fi larmoyant şi romantic fără a fi vetust, că ştie să-şi dozeze cu rafinament şi totodată cu perfectă naturaleţe efluviile... Citiţi articolul (poziţia 4 în pag. "Critică literară")