Putând fi definit, prin analogie cu vocea masculină, drept un
"bas-bariton" al suflătorilor din lemn, fagotul este un instrument
mai puţin ataşant decât flautul, oboiul sau clarinetul. Pentru ca specificul
său timbral să găsească ecou în sufletul ascultătorului, deşteptându-i emoţii
estetice superioare, e nevoie de un artist născut să simtă acest instrument în
cele mai intime posibilităţi ale sale, un artist care să poată face nu doar
dovada abilităţii tehnice (pe care e de presupus că şi-a însuşit-o în sute şi
mii de ore de studiu), ci, în primul rând, a unei comunicări speciale, profund
complexe şi nuanţate cu fagotul. Citiţi articolul