Spiritul nostru, al unora
dintre noi, cel puţin, a ajuns să resimtă aproape ca pe o favoare – în aste
vremi autoplasate sub zodia vitezei şi a expeditivităţii de dragul... eficienţei
(sic!), a imposturii agresive şi a prostului-gust – efectul benefic, altcândva
firesc, al lucrului întocmit din pasiune şi cu pasiune, menit să răspundă
orizontului de aşteptare al unor "gourmets" culturali cu gusturi
alese: împătimiţii operei italiene. Nu, nu mă refer la vreo versiune discografică "de lux", ci la o carte având destule şanse să devină un mo(nu)ment durabil în bibliografia muzicală din România: Opera italiană în capodopere. Lebăda de la Busetto (corect: Busseto, toponimul apărând ortografiat, şi în textul propriu-zis, în toate modurile posibile – nu toate permise!) de Alexandru Emanoil (Editura Phoebus, Galaţi, 2006, 360 p.). Citiţi articolul (poziţia 7 în pag. "Muzicale")